Multi parinti si-ar dori ca propriul copil sa fie mai dezinvolt, mai putin timid in relatie cu cei de varsta lui, sa reactioneze mai bine in conditii de stres, facand fata cu brio testelor si examenelor scolare. Sunt copii care isi stapanesc cu greu emotiile, cedeaza prea usor in fata altora in situatii de conflict si au dificultati cand sunt supusi presiunii timpului la scoala, desi au invatat si stapanesc materia de studiu. Este, de fapt, o chestiune de incredere in fortele proprii si de o gestionare slaba a emotiilor, ceea ce il face pe parinte sa se teama in legatura cu posibilitatile celui mic de a reusi in viata. In acest sens, cel mai bun curs de dezvoltare personala ar putea fi practicarea unei arte martiale care pune accent pe disciplina corpului si a mintii, cum este Aikido. Antrenamentele de Aikido il pot ajuta pe copil sa isi dezvolte increderea in sine si sa isi exprime puterea interioara.

Cum ii ajuta Aikido pe copii sa se dezvolte armonios fizic si emotional?

Aikido este o arta martiala care se concentreaza pe principii solide de autoaparare, pe disciplina, pe capacitatea de a reactiona corect in situatii critice si de a anihila pericolul utilizand tocmai forta si agresivitatea adversarului. Aikido inseamna strategie, inteligenta emotionala, stapanire de sine si control al miscarilor, de aceea este practica ideala pentru dezvoltarea abilitatilor fizice si psihologice ale copiilor. Aceasta arta martiala ii invata pe copii sa-si imbunatateasca echilibrul, sa-si controleze miscarile si sa-si dezvolte atentia si concentrarea.

Fara a utiliza violenta si intimidare, Aikido ii ajuta sa-si dezvolte stima de sine si increderea in propriile abilitati. In timpul antrenamentelor de Aikido, copiii sunt invatati cum sa-si controleze forta si sa-si foloseasca puterea interioara pentru a se apara. Aceste abilitati contribuie la imbunatatirea autocontrolului si la gestionarea emotiilor in situatii stresante.  Totodata, Aikido le demonstreaza copiilor ce inseamna respectul pentru ceilalti, stimuland comunicarea si cooperarea cu instructorul si membrii echipei, ceea ce este esential pentru un copil care isi exprima mai greu puterea interioara.

Antrenamentele de Aikido si dobandirea echilibrului interior

Antrenamentele de Aikido sunt un mijloc excelent prin care copiii ajung sa-si gaseasca echilibrul interior prin insusirea tehnicilor de a fi in centrul fortei. La sala, instructorul ii invata sa isi concentreze energia in centrul corpului, pentru dobandirea starii de echilibru, atat fizic, cat si emotional. Exersand principiile si schemele de Aikido, se vor simti in cele din urma mai increzatori in fortele proprii si capabili sa isi stapaneasca emotiile in situatii de conflict sau pericol, sa ia decizii bune si sa inlature eficient amenintarile.

Pentru copiii care sunt distrasi usor de la o activitate, antrenamentele de Aikido vor aduce disciplina si consolidarea capacitatii de atentie si concentrare. Toate tehnicile de Aikido presupun constientizarea energiilor din exterior si din interior si un control desavarsit al miscarilor, care le permite practicantilor sa aiba avantaj asupra adversarului.

Ajungand sa-si controleze emotiile si sa actioneze in conditii de stres, sa se foloseasca de forta fizica a adversarului, copiii capata incredere in propria persoana si isi vor putea exprima puterea interioara, atunci cand situatiile de viata o cer.

Acest articol a fost realizat cu sprijinul oferit de Razvan Peristeri, Presedinte fondator al Federatiei Romane de Aikido Modern.

 

beneficii aikido copii

 

Sursa foto:
https://stock.adobe.com/ro/273898912